„Standards build trust” – CEN și CENELEC lansează o Declarație comună pentru alegerile europene.

În contextul alegerilor europene din perioada 23-26 mai, CEN și CENELEC au publicat astăzi, 9 Aprilie,  declarația comună Standards Build Trust” (Standardele construiesc încrederea) care evidențiază contribuția standardelor la identificarea  priorităților în elaborarea politicilor europene.

Standardele europene elaborate de CEN și CENELEC au un rol important în a asigura Uniunea Europeană că aceasta  va face față provocărilor sociale și tehnologice atât din prezent cât și din viitor. Printr-un sistem bazat pe consens sunt elaborate și adoptate pe scară largă standarde actualizate și de interes pentru mediul de afaceri, consumatori, părți interesate, IMM-uri și factori de decizie.

Prin cele peste 24.000 de standarde europene adoptate, CEN și CENELEC sunt principalii actori în sprijinirea unei piețe europene armonizate. Adoptarea identică a unui standard în toate țările din UE simplifică accesul pe piață  și reduce birocrația. Astfel, standardele sprijină îmbunătățirea performanței afacerilor, reducerea costurilor și consolidarea încrederii consumatorilor.

CEN și CENELEC, evidențiază contribuția standardizării europene la susținerea obiectivelor de care Europa va avea nevoie în viitor pentru a putea rămâne competitivă pe plan mondial. Prin standarde se pot atinge aceste obiective.

Cinci priorități pentru viitorul Europei

CEN și CENELEC au identificat cinci priorități strategice prin care standardele pot sprijini elaborarea politicilor europene în următorii ani:

  • O piață unică armonizată  
    Prin reducerea birocrației, standardele aduc un plus de valoare industriei și oferă în același timp o modalitate eficientă și ieftină pentru a demonstra conformitatea produselor cu legislația UE;
  • O industrie europeană competitivă pregătită să fie lider în comerțul internațional.
    Standardele europene sprijină schimbările tehnologice și în același timp promovează interesele europene în standardizarea internațională, grație colaborării strânse cu ISO și IEC;
  • Încrederea în noile tehnologii.
    Standardele oferă cele mai bune practici europene pentru a dirija transformarea digitală a societății în funcție de interesele cetățenilor;
  • Inovare consolidată pentru Europa.
    Prin Planul Strategic de Inovare, CEN și CENELEC permit cercetărilor și rezultatelor științifice să ajungă pe piață;
  • Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Agendei ONU 2030.
    Standardele contribuie la implementarea utilizării durabile a resurselor și a energiei, dar și la protejarea consumatorilor, angajaților și a mediului.

Lucrăm împreună pentru Europa

Această declarație este cel mai recent pas dintr-o tradiție îndelungată în domeniul parteneriatului public-privat din Europa. De-a lungul timpului, CEN și CENELEC împreună cu instituțiile europene au avut o colaborare fructuoasă, iar cel mai bun exemplu sunt standardele armonizate. Aceste standarde sunt elaborate cu scopul de a sprijini respectarea legislației Uniunii Europene (UE) în cadrul „Noii Abordări„. Standardele armonizate contribuie la asigurarea rolului UE de lider economic global.

Alte activități realizate de către CEN și CENELEC împreună cu Comisia Europeană includ:

  • „Dialogul interinstituțional” privind standardizarea europeană, reunește reprezentanți la nivel înalt ai instituțiilor europene, precum și experți  din cadrul CEN și CENELEC, reprezentanți ai industriei și ai organizațiilor societății civile, pentru a discuta despre modul în care standardizarea europeană poate sprijini o industrie inovatoare, durabilă și inteligentă;
  • Exercițiul REFIT, programul Comisiei Europene privind o reglementare adecvată și funcțională. Ca parte a acestui exercițiu, în octombrie 2017, REFIT a emis un aviz privind punerea în aplicare a Regulamentului privind produsele pentru construcții (CPR), în care solicită o referire rapidă și eficientă la standardele armonizate;
  • Inițiativa comună privind standardizarea (JIS), cu reprezentanți ai CEN și CENELEC și ai organismelor de standardizare din statele membre.

CEN și CENELEC, împreună cu cele 34 de organisme naționale de standardizare, doresc să continue colaborarea cu următoarea Comisie Europeană pentru a ajuta Europa să devină mai inteligentă, mai echitabilă, mai durabilă și de încredere pentru toți cetățenii săi. Sistemul european de standardizare bazat pe voluntariat, flexibil și incluziv este un avantaj strategic și un instrument eficient pentru ca UE să facă față cu succes provocărilor viitorului.

Alăturați-vă campaniei în lunile următoare prin hashtagul  #TrustStandards

Pentru a afla mai multe despre Declarația CEN și CENELEC, vizitați site-ul standardsbuildtrust.eu