Standarde pentru reducerea sau eliminarea agenților patogeni din încăperi

Comunitatea de standardizare aduce în centrul atenției o serie de standarde care contribuie la reducerea sau chiar eliminarea agenților patogeni din cadrul locuințelor și spațiilor industriale.

Produse textile și din plastic cu proprietăți antivirale – antibacteriene

Știați că hainele ar putea ucide virusurile? Există deja produse textile sau din plastic care au proprietăți antivirale ce pot acoperi, absorbi, ucide sau preveni transferul virusurilor, reducând astfel riscul de propagare a acestora.

ISO 18184, Textiles – Determination of antiviral activity of textile products oferă producătorilor de materiale textile antivirale metode eficiente de încercare împotriva anumitor virusuri, pentru a demonstra că produsele lor funcționează.

ISO 21702,  Measurement of antiviral activity on plastics and other non-porous surfaces, specifică metodele de încercare a unor suprafețe din plastic specifice tratate cu agenți antivirali. Prin intermediul acestuia se poate observa rezistența la anumite virusuri.

De asemenea, și bacteriile provoacă o serie de probleme de sănătate, astfel că, la nivel mondial a apărut necesitatea creării unor produse antibacteriene pentru a le elimina.

SR EN ISO 20743, Materiale textile. Determinarea activității antibacteriene a produselor textile, stabilește metode de încercare cantitativă pentru determinarea activității antibacteriene a produselor textile finisate antibacterian, inclusiv a nețesutelor.

ISO 22196, Measurement of antibacterial activity on plastics and other non-porous surfaces, permite producătorilor să evalueze cât de bine au efectuat tratamentele antibacteriene.

Ce aer respirăm?

Aparatele pentru ventilare și cele de aer condiționat afectează calitatea aerului pe care îl respirăm în interiorul unei încăperi. Există o serie de standarde pentru filtrele de aer care ajută atât producătorii în a efectua verificările necesare pentru stabilirea calității filtrelor, cât și personalul de întreținere în a alege cele mai potrivite filtre.

SR EN ISO 16890-1, Filtre de aer pentru ventilare generală. Partea 1: Specificații tehnice, cerințe și sistem de clasificare pe baza eficienței de filtrare a particulelor în suspensie (ePM), stabilește un sistem de clasificare a eficienței filtrelor de aer pentru ventilare generală pe baza particulelor în suspensie (PM).

Pentru achiziționarea standardelor accesați magazinul nostru online sau luați legătura cu Departamentul Vânzări (vanzari@asro.ro).

Membrilor ASRO li se acordă o reducere suplimentară de 15%.