Protecția solară – importantă pentru sănătatea noastră

Protecția solară devine din ce în ce mai importantă în viața de zi cu zi. Cifrele privind numărul cazurilor de cancer de piele sunt șocant de mari și se află în continuă creștere.

Protecția zilnică a pielii împotriva arsurilor solare este importantă, deoarece deteriorarea pielii nu are loc numai într-o zi însorită pe plajă, ci și în timpul activităților zilnice în jurul sau în afara casei.

Soarele emite radiații ultraviolete (UV) care se clasifică, la rândul lor în: raze UVA, UVB și UVC.

Razele UVA sunt cele care formează cea mai mare parte (în proporție de 95%) a radiațiilor ultraviolete. Acestea nu sunt simțite de corpul uman și pătrund adânc în piele. Sunt responsabile pentru efectele nocive pe termen lung, precum îmbătrânirea pielii (riduri și pete) și cancerul de piele.

Standardul SR EN ISO 24442:2012, Produse cosmetice. Metode de încercare a protecţiei solare. Determinarea in vivo a protecţiei solare UVA a fost adoptat de către ASRO prin anunț (versiune în limba engleză). Acesta specifică o metodă în vivo pentru evaluarea factorului de protecție UVA (UVAPF) al produselor de protecție solară actuale.

SR EN ISO 24442:2012 este util în industria produselor cosmetice, medicamentelor și a altor produse destinate aplicării pe pielea umană, incluzând orice componentă capabilă să absoarbă, să reflecteze sau să împrăștie razele UV. Acesta oferă o bază pentru evaluarea produselor de protecție solară pentru protecția pielii umane împotriva radiațiilor UVA din surse de lumină solară sau din alte surse de lumină.

Acest standard poate fi achiziționat de la ASRO, Serviciul Vânzări – e-mail: vanzari@asro.ro.