Orașe inteligente, comunități durabile

Trăim într-o lume în care, în țările dezvoltate, relația cetățeanului cu instituțiile publice și cu autoritățile locale se poate realiza eficient de acasă prin intermediul Internetului, iar sistemele informatice asigură controlul tuturor activităților birocratice.

În luna iulie, organismul național de standardizare din Franța (AFNOR), a propus membrilor CEN-CENELEC înființarea unui nou comitet tehnic care să acopere standardizarea în domeniul comunităților durabile și orașelor inteligente.

Standardele elaborate în cadrul viitorului comitet tehnic vor avea scopul de a sprijini, dezvolta și implementa o abordare holistică, integrată, care să ducă la o dezvoltare durabilă și sustenabilă a orașelor și comunităților europene.

De asemenea, activitatea viitorului comitet tehnic va urmări o abordare uniformă a celei desfășurate la nivel internațional în cadrul comitetului tehnic ISO/TC 268, „Orașe și comunități durabile”.

În plus, vor fi sprijinite, atât Obiectivele ONU de Dezvoltare Durabilă, cât și proiectele europene de cercetare (Orizont 2020, Orizont Europa, Parteneriatul european pentru inovare privind orașele și comunitățile inteligente).

Standardele elaborate se vor concentra pe cele 6 obiective de dezvoltare urbană ale Organismului Internațional de Standardizare (ISO): reziliență, atractivitate, bunăstare, coeziune socială, utilizarea responsabilă a resurselor și conservarea mediului.

Dacă sunteți interesați de crearea acestui nou comitet tehnic, vă rugăm să o contactați pe dna. Doina Dragomir, Expert Standardizare ASRO (doina.dragomir@asro.ro).

Sursa foto: CEN-CENELEC