Când lumea se oprește, elaborarea standardelor continuă

Aproape cinci mii de întâlniri au loc anual în întreaga lume pentru elaborarea standardelor internaționale, reunind experți din toate cele patru colțuri ale pământului.

Criza actuală de coronavirus a oprit călătoriile și interacțiunea directă, iar lumea standardelor s-a mutat online, peste noapte.

Rezultatul? Mai multă expertiză, mai multe voci, și, în cele din urmă, standarde mai calitative.

De la inteligența artificială la aliaje de zinc, ISO (Organizația Internațională de Standardizare) are peste 300 de comitete tehnice din care fac parte sute de mii de experți din aproape toate țările lumii. Împreună, aceștia sunt responsabili pentru peste 23.000 de standarde internaționale ISO, și pentru multe alte standarde aflate în curs de elaborare.

Totuși, în momentul în care pandemia COVID-19 a fost anunțată în luna martie, comitetele ISO au trebuit să facă schimbări rapide în modul lor de lucru.

Spre exemplu, Wael William Diab, Președintele subcomitetului tehnic comun ISO/IEC pentru inteligența artificială, declară că s-a găsit în cadrul activității acestui subcomitet tehnic o modalitate de a fi mai eficienți în mediul online, cu scopuri bine stabilite, obținând ca rezultat consens și progrese pozitive semnificative.

Acesta afirmă că „A existat un spirit de echipă excelent, un obiectiv comun și rezultatele au fost clare.”

Ceea ce reprezenta înainte un eveniment de o săptămână sau de o zi, s-a transformat acum în mai multe întâlniri online de câte două ore, la care au luat parte toți cei 220 de participanți din 28 de țări, inclusiv un nou membru, în intervale orare rotative, repartizate pe o perioadă de două săptămâni. Au fost discutate domenii de mare actualitate în cadrul Big data și IA (inteligența artificială), iar multe proiecte au progresat. Potrivit lui Diab, totul a fost „mai bine decât s-ar fi așteptat

Și aceasta a fost doar una dintre cele peste 2.000 de reuniuni ce ar fi trebuit să aibă loc fizic, planificate pentru comitetele tehnice ISO de la jumătatea lunii martie până la sfârșitul lunii august 2020.

Un alt exemplu, este cel al lui Jochen Fornather, Manager al subcomitetului ISO pentru țevi și accesorii din plastic ranforsat, care a declarat că recentele lor întâlniri online au avut un succes real, atrăgând o mai mare participare și un angajament solid.

Acesta a afirmat că au lucrat „la un nou standard și o specificație tehnică, precum și la revizuirea standardelor existente în domeniul sistemelor de țevi din plastic ranforsat cu fibră de sticlă, astfel încât au fost multe de discutat”, iar pentru faptul că multe activități au fost pregătite anterior, rezultatele au fost satisfăcătoare, la aceste întâlniri virtuale participând un număr mult mai mare de persoane decât de obicei. „Vom lua în considerare cu siguranță această abordare chiar și dincolo de actuala pandemie”, mărturisește acesta în final.

Feed-back-ul primit de la cele 500 de reuniuni ISO desfășurate online până în prezent în această perioadă au fost la fel de pozitive, ceea ce demonstrează faptul că întreaga comunitate de standardizare a continuat cu succes dezbaterea, discutarea și elaborarea standardelor. Deși nu este clar cât timp vor continua aceste reuniuni din mediul online sau cum va arăta lumea post-pandemică, ISO a dovedit că standardele vor fi întotdeauna adoptate.

Experții ASRO și membrii din comitetele tehnice au continuat munca de la nivel național, testând noi forme de comunicare și interacțiune, grăbind și impulsionând digitalizarea.