BSI reconfirmat ca membru CEN și CENELEC

SIGLA BSI

Adunarea Generală CEN și CENELEC, care a avut loc săptămâna trecută la Palermo (Italia), a reconfirmat în unanimitate statutul de membru al BSI (British Standards Institution) începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Decizia vine în urma unei analize amănunțite a membrilor CEN și CENELEC care ține cont de impactul ieșirii Marii Britanii din UE și este în concordanță cu Acordul comercial și de cooperare (TCA) convenit între Regatul Unit și UE.

Reconfirmarea statutului de membru al BSI în cadrul celor două organizații oferă încredere părților interesate în sistemul european de standardizare și, în același timp, va sprijini contribuția pe termen lung a Regatului Unit la elaborarea standardelor europene și internaționale.

Elena Santiago Cid, Director General al CEN și CENELEC, a declarat:

„Odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, principala prioritate pentru CEN și CENELEC a fost menținerea stabilității sistemului de standardizare în Europa. Această decizie este o asigurare binevenită pentru părțile interesate, deoarece protejează principiile sistemului european de standardizare bazat pe adoptarea standardelor europene și anularea standardelor naționale aflate în conflict, pentru a oferi acces fără probleme la piață în întreaga Europă, inclusiv în Marea Britanie.”

Dr. Scott Steedman, Directorul general al BSI, a afirmat că:

„Reconfirmarea statutului de membru al BSI oferă părților interesate din Marea Britanie certitudinea că vor continua să participe în continuare la elaborarea standardelor europene și internaționale prin implicarea activă în comitetele tehnice CEN și CENELEC. Autoritățile britanice recunosc importanța standardelor internaționale elaborate de către ISO, IEC și ITU, și care sunt adoptate la nivel european de CEN, CENELEC și ETSI. Sistemul britanic de standardizare se bazează pe standardele europene și internaționale care sunt utilizate ca mijloc voluntar de conformare cu reglementările în întreaga Europă.”