Proiectul european SMART SQUARE: instrumente inteligente pentru clădiri inteligente

În prezent, ASRO este partener în proiectul european SMART2 (Smart Tools for Smart Buildings: Enhancing the intelligence of buildings in Europe), care își propune să elaboreze instrumente și aplicații care să permită promovarea și demararea evaluării capacității clădirilor de a utiliza tehnologii inteligente, prin intermediul indicatorului capacității de a utiliza tehnologii inteligente (în limba engleză, Smart Readiness Indicator – SRI).

Indicatorul capacității de a utiliza tehnologii inteligente este un instrument opțional de evaluare a capacității unei clădiri de a se adapta la tehnologiile avansate privind performanța și flexibilitatea energetică. SRI se utilizează pentru a măsura capacitatea unei clădiri de a utiliza tehnologia informației și comunicațiilor și sistemele electronice pentru a adapta funcționarea clădirii la nevoile ocupanților și la funcționarea rețelelor energetice și pentru a îmbunătăți eficiența energetică și performanța generală a clădirii.
Domeniile tehnice luate în calcul la determinarea indicatorului capacității de a utiliza tehnologii inteligente sunt:
(a) încălzirea;
(b) răcirea;
(c) apa caldă de consum;
(d) ventilarea;
(e) iluminatul;
(f) anvelopa dinamică a clădirii;
(g) energia electrică;
(h) încărcarea vehiculelor electrice;
(i) monitorizarea și reglarea.

Unul dintre obiectivele proiectului Smart2 este acela de a aduce SRI mai aproape de cetățenii europeni, pentru ca aceștia să înțeleagă ce este o clădire inteligentă și de ce este necesară creșterea gradului de inteligență al clădirilor.

Vă invităm să urmăriți, pe site-ul Comisiei Europene, un film care explică, pe scurt, noțiunile de clădire inteligentă și de indicator al capacității unei clădiri de a utiliza tehnologii inteligente (Smart Readiness Indicator – SRI).
SRI implementation tools (europa.eu)