Avem privilegiul ca anul acesta să marcăm un moment semnificativ în istoria Asociației de Standardizare din România (ASRO) – celebrarea a 25 de ani de la înființare.
În urmă cu 25 de ani, mai precis în data de 2 octombrie 1998, ASRO s-a născut dintr-o viziune comună a unui grup de 106 membri fondatori și ca parte a programului de aderare a României la Uniunea Europeană. Încă de la început am avut un singur obiectiv: să aducem beneficii tangibile societății, prin elaborarea și adoptarea de standarde care să asigure calitate, siguranță și eficiență în numeroase domenii.
Astăzi, privind în urmă, constatăm cu bucurie că ASRO are un număr de 127 membri, iar colecția națională de standarde a crescut exponențial, ajungând la un număr de peste 35.000 documente de standardizare în vigoare.
Deși ASRO s-a schimbat și a evoluat de-a lungul celor 25 de ani, un lucru a rămas constant – angajamentul ferm de a sprijini societatea noastră să funcționeze mai bine, prin elaborarea de standarde care îmbunătățesc performanța industriei, asigură conformitatea și garantează încrederea consumatorilor în fiecare zi.
Prin participarea activă în cadrul organizațiilor europene de standardizare – CEN și CENELEC, ASRO contribuie la elaborarea standardelor europene și la alinierea acestora la cerințele Pieței Unice, facilitând astfel accesul produselor și serviciilor românești pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Standardele joacă un rol important în infrastructura economică și socială europeană și, în multe cazuri, sunt instrumente utilizate de către Comisia Europeană și de autoritățile naționale ca o soluție eficientă și flexibilă pentru aplicarea reglementărilor.
Aniversarea de 25 de ani este un moment de a reflecta la drumul parcurs, dar și de a privi înainte, spre viitorul plin de oportunități care ne așteaptă. Avem o viziune clară pentru următorii ani, o strategie care implică inovație continuă, adaptabilitate și un angajament neclintit de a asigura o platformă deschisă și transparentă pentru elaborarea de standarde care să răspundă nevoilor unei societăți în continuă schimbare.
Această realizare remarcabilă nu ar fi fost posibilă fără munca excepțională a întregii echipe ASRO. Experții din comitetele tehnice au lucrat neîncetat pentru a păstra cadrul necesar adoptării de standarde esențiale în diverse domenii.
Privim cu încredere în viitor și continuăm să fim un motor al schimbării și al progresului în România.
Rămânem angajați în dezvoltarea și promovarea standardelor de excelență și contribuim în continuare la construirea unei societăți mai sigure, mai eficiente și mai sustenabile.
La mulți ani, ASRO!