Noua generație 112

Actualul sistem de telecomunicații ne permite să transmitem mesaje video sau să scriem, să folosim rețeaua pentru a ne conecta la cât mai multe dispozitive și ne ușurează munca de zi cu zi, prin utilizarea aplicațiilor puse la dispoziție de noile tehnologii.

Telefoanele mobile aduc o contribuție importantă siguranței publice, permițându-le oamenilor să folosească numărul unic de urgență 112 chiar și atunci când telefonul mobil este blocat sau nu are un SIM introdus.

Din luna aprilie 2018, a intrat în vigoare Regulamentul European care specifică ca toate mașinile noi să fie echipate cu tehnologia eCall. Această tehnologie permite apelarea automată a numărului unic de urgență 112 în cazul unor accidente grave. Cu ajutorul acestui sistem, vor putea fi salvate sute de vieți anual, estimează Comisia Europeană.

Ritmul accelerat cu care se schimbă însă tehnologia, creează presiune asupra sistemelor de telecomunicații de urgență. Actualul 112 nu permite primirea sau transmiterea de imagini, videoclipuri sau alte date necesare identificării apelantului.

Siguranța publică necesită operare rapidă și eficientă. Tocmai din acest motiv, o parte importantă a activității de standardizare în domeniul siguranței publice care se desfășoară în cadrul Institutului European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI) are ca scop îmbunătățirea comunicațiilor de urgență.

Astfel, comitetul tehnic ETSI EMTEL abordează problemele integrării mai multor tehnologii în serviciul de telecomunicații de urgență, cu scopul de a moderniza comunicațiile de urgență.

Așa a apărut conceptul de NG112 (New Generation 112), care se bazează, în principal, pe modernizarea infrastructurii hardware și software a serviciilor de telecomunicații speciale și a centrelor de preluare a apelurilor, dar și pe realizarea unui sistem informatic centralizat de preluare a acestui tip de apeluri.

Mai mult, implementarea noii tehnologii 5G poate sprijini salvarea vieților prin crearea unor servicii de urgență mai eficiente, mai accesibile și mai flexibile. Așadar, în caz de necesitate, vom putea apela și prin internet la fel de bine ca prin telefon, ceea ce va duce la eficientizarea acestui tip de serviciu.

Nu în ultimul rând, rețelele de satelit sunt esențiale pentru a asigura o disponibilitate ridicată a serviciilor cu acoperire largă, un complement eficient pentru rețelele terestre a căror acoperire poate fi limitată sau poate fi afectată.

În acest context, se dorește combinarea rețelelor terestre de comunicații cu cele prin satelit pentru a susține evaluarea și gestionarea riscurilor specifice și pentru a permite coordonarea eficientă a operațiunilor de salvare, stingere a incendiilor și menținere a ordinii publice (ETSI TS 102 181).

Care sunt avantajele viitoarei generații a apelurilor de urgență 112?

  • Îmbunătățirea serviciilor: posibilitatea de a primi o varietate mai mare de date decât cele de voce, inclusiv text, fotografii și apeluri video;
  • Interconectare: NG112 va permite interconexiunea dintre centre astfel încât apelurile să fie direcționate în funcție de suprasolicitarea acestora;
  • Interoperabilitate și evaluarea conformității: se verifică constant interoperabilitatea și conformitatea componentelor NG112.

Până în prezent, rezultatele au demonstrat că tehnologia NG112 este matură și că elementele valabile pentru lanțul de echipamente sunt interoperabile. Primul standard validat ETSI TS 103 479 va fi publicat în următoarele luni.

Sursa foto: ETSI