A fost publicat cel mai recent standard internațional pentru Big Data

Zilnic se transmit 294 de miliarde de e-mail-uri la nivel global. Până în anul 2025, vom produce 463 EB/zi (unde un EB e 1000 de biți la puterea a 6-a). Ritmul exponențial cu care crește cantitatea de informații disponibile pentru analiză a făcut din domeniul „Big Data” un partener constant pentru dezvoltarea afacerilor, pentru aplicarea de politici sociale sau securitate națională.

Pentru a elimina confuziile și pentru a oferi o bază stabilă în abordarea provocărilor și oportunităților oferite de „Big Data”, Organizația Internațională de Standardizare (ISO) a publicat recent o serie de standarde și specificații tehnice.

Seria de standarde ISO/IEC 20547 este formată din cinci părți și oferă Arhitectura de Referință pentru Big Data (BDRA), un cadru de lucru care se poate utiliza pentru a descrie în mod eficient și consecvent arhitectura și implementările „Big Data” în cadrul companiilor.

Atunci când sunt utilizate corect, „Big Data” pot ajuta organizațiile să ia decizii strategice importante, să economisească timp și resurse și să înțeleagă mai bine tendințele pieței, dar și nevoile clienților.

Acestea pot debloca informații valoroase care conduc la noi invenții și soluții într-o varietate de domenii, cum ar fi congestia traficului rutier, diagnostice și tratamente medicale, siguranța alimentelor și multe altele.

În centrul celei de-a patra revoluții industriale se află abilitatea de a obține informații într-o lume din ce în ce mai centrată pe date. Sistemele de calcul pentru „Big Data” permit această transformare digitală într-o mare varietate de domenii. Aceste standarde răspund unei cereri din ce în ce mai ample pentru o mai mare claritate și consistență a conceptelor și proceselor în tratarea acestui tip de date, a declarat Wael William Diab, președintele unuia dintre cele două comitete ISO/IEC care au elaborat seria de standarde ISO/IEC 20547.

Ce este Big Data?

Termenul „Big Data” se referă la extragerea, manipularea și analiza unor seturi de date care sunt prea mari pentru a fi tratate în mod obișnuit. Din această cauză se utilizează software speciale și, în multe cazuri, și calculatoare și echipamente hardware dedicate.

Pe baza analizei datelor respective se fac de obicei predicții ale unor grupuri de persoane sau alte entități, în funcție de comportamentul acestora în diverse situații și folosind tehnici analitice avansate. Se pot identifica astfel tendințe, necesități și evoluții comportamentale ale acestor entități.

Pentru mai multe informații sau pentru a achiziționa seria de standarde ISO/IEC 20547, vă rugăm să contactați biroul de vânzări ASRO (vanzari@asro.ro).