Două noi volume privind Evaluarea rezistenței și durabilitatea betonului

ASRO, prin Editura Standardizarea, a lansat publicația – GHID PRACTIC DE EVALUARE A REZISTENȚEI ȘI DURABILITĂȚII BETONULUI ÎN CONFORMITATE CU NOILE REGLEMENTĂRI NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE, în două volume, autori Prof. dr. ing. Dan Paul Georgescu și Dr. Fiz. Adelina Carmen Apostu.

Apariția acestei lucrări vine într-un moment important pentru domeniul construcțiilor din România, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) publicând în Monitorul Oficial ordinul 30/2023 care aprobă reglementarea tehnică „Normativ privind producerea și executarea lucrărilor din beton, beton armat și beton precomprimat – Partea 1: Producerea betonului, indicativ NE 012/1 elaborat în anul 2022”.

Astfel, după 15 ani de la apariția primei ediții a NE 012/1-2007 (Ordinul MDLPA nr. 577/2008), piața construcțiilor beneficiază de un nou document care reglementează producerea betonului, NE 012/1 elaborat în 2022, în fapt, o revizuire a NE 012/1-2007, realizată de către o echipă de specialiști din care au făcut parte atât domnul Prof. dr. ing. Dan Paul Georgescu, în dublă calitate – elaborator și coordonator –, cât și doamna Dr. Fiz. Adelina Carmen Apostu.

În plus, ASRO a elaborat și aprobat în toamna anului trecut, versiunea în limba română a standardului SR EN 206+A2:2021 Beton. Specificație, performanță, producție și conformitate, document fără de care nu poate fi aplicat normativul NE 012/1.

Cele trei noi documente, volumul I al cărții publicate de domnul Dan Paul Georgescu și doamna Adelina Carmen Apostu, Normativul MDLPA NE 012/1 elaborat în 2022 și respectiv versiunea română a standardului SR EN 206+A2:2021 se constituie într-un instrument unitar, necesar specialiștilor implicați în domeniul construcțiilor din beton armat, atât din punct de vedere al interpretării și aplicării corecte a reglementărilor, cât și al fundamentării știintifice a regulilor prezentate. Cartea reprezintă liantul dintre normativ, standarde, rezultatele cercetării din domeniu și pune la dispoziția cititorului-specialist experiența autorilor, facilitând înțelegerea și aplicarea reglementărilor tehnice.

Volumul I EVALUAREA REZISTENȚEI ȘI DURABILITĂȚII BETONULUI ÎN LABORATOR prezintă baza teoretică și principiile care stau la baza aplicării unor metode moderne de proiectare a compoziției betonului și a durabilității. In carte se exemplifică modul practic de aplicare a unor criterii de conformitate legate de evaluarea unor caracteristici ale betonului, pe baza regulilor prezentate în standardul SR EN 206+A2:2021, si se prezintă exemple de aplicare a unor metode de performanță de evaluare și clasificare a durabilității în conformitate cu Normativul NE 012/1 elaborat în 2022. Volumul are 179 de pagini.

Volumul II EVALUAREA REZISTENȚEI BETONULUI IN-SITU prezintă evaluarea rezistenței betonului din clădirile existente și evaluarea clasei de rezistență la compresiune a unui beton recent livrat pentru o construcție nouă. Acest volum are un caracter puternic aplicativ bazat însă pe fundamente teoretice și pe analiza principalelor tendințe internaționale în domeniu. În acest volum se dau numeroase exemple de aplicare a regulilor prezentate în standarde și reglementări naționale și internaționale și în special în conformitate cu standardul european, în vigoare, privind evaluarea in-situ a rezistenței la compresiune a betonului din construcții existente, SR EN 13791. Volumul are 196 de pagini.

ASRO vă pune la dispoziție cele două volume, la un preț de 218 lei (TVA inclus). 

La comandarea acestora, beneficiați de o reducere de 15% la versiunea română a standardului SR EN 206+A2:2021.

Comenzile se pot face direct prin magazinul online ASRO sau pe e-mail la adresa vanzari@asro.ro.

Pe site-ul Revistei Standardizarea puteți citi un scurt interviu acordat redactorului nostru de către domnul prof. Georgescu.