Standardizarea în industria ceaiului

Cunoscut ca una dintre cele mai vechi și mai consumate băuturi din întreaga lume, ceaiul vine cu nenumărate beneficii asupra sănătății și bunăstării oamenilor. Acesta este plin de antioxidanți și are proprietăți antiinflamatoare, are acțiune calmantă și reconfortantă și ajută la scăderea nivelului de stres.

Cu aproximativ 6.4 milioane de tone de ceai comercializate la nivel mondial în anul 2019, un număr ce se preconizează că va ajunge la 7.7 milioane de tone până în anul 2025, industria ceaiului este o afacere care vine în sprijinul unui număr tot mai mare de persoane din țările aflate în curs de dezvoltare.

Îmbunătățirea lanțului de aprovizionare al ceaiului, prin intermediul unei producții responsabile și durabile, reprezintă o modalitate puternică de a sprijini milioane de vieți și mijloace de subzistență. Astfel, aceasta poate contribui la îndeplinirea unora dintre obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite, cum ar fi reducerea sărăciei (ODD 1), combaterea foametei (ODD 2), responsabilizarea femeilor (ODD 5) și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre (ODD 15).

Ziua internațională a Ceaiului, celebrată anual pe data de 21 mai, a fost creată tocmai pentru a promova producția și consumul durabil, iar comunitatea de standardizare vine în sprijinul acesteia cu o serie de standarde pentru industria ceaiului care să îmbunătățească continuu calitatea ceaiurilor și să armonizeze evaluarea conținutului acestora pentru facilitarea comerțul global.

Acestea includ standarde pentru determinarea substanțelor din ceai, cum sunt cafeina sau polifenolii, definiții ale diferitelor tipuri de ceai (ceai negru, verde, alb) și proceduri de prelevare a probelor.

Spre exemplu, SR ISO 1572Ceai. Pregătirea probei măcunate cu conținut cunoscut de substanță uscată specifică o metodă de măcinare a probei și determinarea conținutului de substanță uscată din proba măcinată prin încălzirea unei probe de testat într-un cuptor la 103 +/-2°C, iar SR ISO 1839Ceai. Eșantionare stabilește metodele pentru eșantionarea ceaiului și se aplică la eșantionare ambalajelor de toate mărimile.

De asemenea, acum se află în curs de elaborare și alte standarde în domeniu, inclusiv pentru ceaiul matcha.

Toate acestea contribuie la îmbunătățirea calității ceaiului și la crearea unor condiții de concurență echitabile pentru întregul lanț de aprovizionare.

Pentru achiziționarea standardelor care vin în ajutorul industriei ceaiurilor, accesați magazinul nostru online sau luați legătura cu Departamentul Vânzări (vanzari@asro.ro).