Summitul de la Sibiu: standardele contribuie la implementarea Agendei Strategice a UE 2019-2024

În perspectiva summitului de la Sibiu din 9 mai, Comisia Europeană a publicat, la sfârșitul lunii aprilie, recomandările pentru agenda strategică a Uniunii Europene din perioada 2019-2024.

Comunicatul face parte dintr-o serie de considerații la nivel înalt privind viitorul Europei „într-o lume din ce în ce mai incertă și multipolară” El se dorește a fi un ghid în contextul alegerilor europene din acest an.

Comisia Europeană a identificat 5 domenii prioritare pe care UE ar trebui să se concentreze în următoarea legislatură și anume cele care crează o Europă:

  1. Protectoare;
  2. Competitivă;
  3. Fiabilă;
  4. Sustenabilă;
  5. Influentă.

CEN și CENELEC, în calitate de organizații europene de standardizare, salută efortul Comisiei de a privi spre viitorul Europei și subliniază contribuția esențială pe care standardizarea o aduce priorităților Președinției României pe o arie largă de teme și sectoare de activitate.

Sistemul European de Standardizare (ESS) oferă instrumente puternice pentru a sprijini prioritățile Europei la nivel global, de la deschiderea piețelor și promovarea inovării până la asigurarea protecției și a securității pentru toți cetățenii săi.

La începutul lunii aprilie, CEN și CENELEC au lansat Declarația comună „Standard Build Trust”, pentru a se alătura dezbaterilor cu privire la viitorul Europei.

Declarația arată că standardizarea europeană și CE au obiective comune. Aceasta subliniază contribuția standardizării europene la susținerea obiectivelor și a numeroaselor decizii strategice pe care instituțiile UE vor trebui să le ia în următorii cinci ani.

Cele cinci priorități strategice din declarația comună CEN și CENELEC sunt:

  1. O piață unică armonizată;
  2. O industrie europeană competitivă pregătită să fie lider în comerțul internațional;
  3. Încrederea în noile tehnologii;
  4. Inovare consolidată pentru Europa;
  5. Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Agendei ONU 2030.

Mai multe despre Declarația CEN și CENELEC găsiți aici.