Turismul durabil prinde culoare

Călătoriile turistice internaționale au crescut cu 6% în anul 2018, depășind industrii importante ale lumii. Aventura, ecoturismul și călătoriile responsabile reinventează modul în care comunitățile, ecosistemele și economiile interacționează. Standardele sprijină această tendință.

Turismul creează noi locuri de muncă. O persoană din zece este angajată într-o slujbă în acest domeniu. Pe măsură ce mijloacele materiale nu mai sunt o problemă, iar călătoriile sunt mai accesibile, se estimează că sectorul turistic ar putea depăși economia globală în următorul deceniu. Nu este o surpriză, prin urmare, că majoritatea destinațiilor încearcă să-și extindă sectorul turistic pentru o „felie mai mare de plăcintă”.

Industria turistică este, de asemenea, importantă în construirea unei culturi a păcii între țări și este în mod ideal plasată pentru a contribui la multe dintre obiectivele Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (ODD) care se îndreaptă către o lume mai corectă și echitabilă. Atunci când este bine gestionat, turismul oferă un impuls economic incredibil pentru comunitățile gazdă. Cu toate acestea, efectele negative asupra mediului sunt inerente. Creșterea numărului de turiști care se deplasează în zone populare, duce la supraaglomerare, iar deșeurile, degradarea ecosistemelor locale și emisiile de gaze cu efect de seră, sunt aproape imposibil de controlat.

Există foarte multe destinații pe glob care dispun de strategii de turism și care ajută la atenuarea sărăciei și conservarea patrimoniului natural și cultural. Există însă și multe situri de patrimoniu mondial, recunoscute de UNESCO pentru valoarea universală remarcabilă, care nu au încă un plan de gestionare adecvat pentru a preveni impactul turismului. Acest lucru duce la întrebarea: poate fi turismul durabil?

În acest sens, ASRO vă prezintă trei standarde dedicate turismului, două dintre acestea fiind adoptate ca standarde române:

  • ISO 21401, Turism și servicii conexe. Sistemul de management al durabilității pentru unitățile de cazare. Cerințe;
  • SR ISO 17679:2018, Turism și servicii conexe. Centre SPA de relaxare. Cerințe referitoare la serviciu;
  • SR ISO 17680:2019, Turism și servicii conexe. Talasoterapie. Cerințe referitoare la serviciu.

Aceste standarde pot fi achiziționate de la ASRO, Serviciul Vânzări – e-mail: vanzari@asro.ro.

Sursa: ISO