Propunere pentru un nou comitet tehnic european – Sănătatea Animală (Animal Health)

Comitetul european de standardizare (CEN) a primit din partea organismului național de standardizare din Franța, AFNOR propunerea de a forma un nou comitet tehnic european care va avea ca scop standardizarea în domeniul sănătății animale.

În cazul aprobării formării comitetului tehnic european „Animal Health” acesta va elabora standarde care vor trasa linii directoare pentru implementarea metodelor de diagnostic și controlul calității reactivilor de diagnosticare, dar și standarde pentru managementul datelor și tehnicile analitice utilizate pentru metodele de diagnosticare.

Dacă se va decide înființarea acestui comitet tehnic, ASRO va desfășura activitatea de standardizare în oglindă, în funcție de interesul național manifestat de părțile interesate din România.

AFNOR invită părțile interesate din toate țările membre CEN, să participe la un webinar informativ care are drept scop clarificarea anumitor aspecte referitoare la domeniul și obiectivele acestui comitet tehnic.

Webinarul constă în două sesiuni, care se vor desfășura astfel:

Sesiunea 1: Vineri, 26 februarie, 10:00 – 11:00 am (CET – Paris time) – înscriere aici.
Sesiunea 2: Joi, 11 martie, 3:00 – 4:00 pm (CET – Paris time) – înscriere aici

Pentru detalii suplimentare o puteți contacta pe Dna Mihaela MoescuExpert Standardizare ASRO la adresa de e-mail mihaela.moescu@asro.ro.