Hotarâre CD ASRO privind drepturile de autor asupra standardelor 


HOTARÂRE

pentru aprobarea unor reguli generale privind exploatarea drepturilor de autor asupra standardelor naţionale şi publicaţiilor ASRO

(republicata)

În temeiul Statutului organismului naţional de standardizare aprobat prin Ordinul MIR nr. 373/2002;

Având în vedere prevederile art. 22 din OG nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţionala în România, aprobata cu modificari prin Legea nr. 355/2002, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 205/2000 pentru ratificarea Tratatului OMPI privind dreptul de autor, Legea nr. 77/1998 pentru aderarea României la Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, Ghidul nr. 10 al CEN/CENELEC şi ISO POCOSA 2000;

Luând în considerare Strategia Generala privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuala ale ASRO aprobata în cadrul Planului Strategic de Acţiune al ASRO pentru perioada 2003-2005, precum şi Ordinul MEC nr. 634/2004 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare pe termen mediu a infrastructurii pentru evaluarea conformitaţii, 2004-2007,

CONSILIUL DIRECTOR AL ASRO

adopta prezenta hotarâre.

Art. 1. - (1) Orice solicitare de reproducere, traducere sau difuzare a standardelor naţionale şi/sau a publicaţiilor ASRO va fi adresata Serviciului Redacţie-Marketing-Drepturi de Autor din cadrul Direcţiei Publicaţii.

(2) Administratorul drepturilor de autor va ţine o evidenţa a tuturor solicitarilor şi va administra Registrul Licenţelor ASRO.

(3) Prin "licenţa" sau "acord de licenţa" se înţelege acordul scris al ASRO, ca raspuns la o solicitare, pentru efectuarea unei reproduceri dupa un standard naţional sau o publicaţie a ASRO, în condiţiile prezentei hotarâri.

Art. 2 - (1) ASRO recomanda utilizarea şi reproducerea, acolo unde este cazul, a terminologiei din cadrul standardelor-vocabular, precum şi a terminologiei cuprinse în standardele române din toate domeniile de specialitate, fara nici o alta formalitate.

(2) Este permisa, în aceleaşi condiţii, reproducerea parţiala şi utilizarea standardelor naţionale metodologice.

(3) Lista standardelor prevazute la alin. (1) şi (2) poate fi obţinuta de la ASRO.

Art. 3 - (1) ASRO acorda persoanelor fizice şi juridice solicitante, în condiţiile prevazute, licenţe pentru efectuarea de reproduceri integrale (copii) dupa standardele naţionale achiziţionate numai în scopul uzului intern.

(2) Prin "uz intern", în sensul prezentei hotarâri, se înţelege cercul normal al unei familii pentru persoana fizica şi, respectiv, cadrul intern de informare şi documentare al angajaţilor unei persoane juridice, pentru persoana juridica.

(3) Nu constituie uz intern solicitarea unei asociaţii sau a unui grup, constituit din doua sau mai multe persoane juridice de a face reproduceri, destinate membrilor sai, dupa un standard naţional pe care l-a achiziţionat.

Art. 4 - (1) Fiecare solicitare de reproducere a standardelor naţionale sau a publicaţiilor ASRO va cuprinde urmatoarele elemente:

  • numele/denumirea, adresa/sediul şi alte date de identificare ale persoanei fizice/juridice solicitante;
  • numarul şi denumirea standardului şi/sau a publicaţiei (cu indicarea exacta a pasajului, daca este cazul) pentru reproducerea carora se solicita acordul scris al ASRO;
  • scopul utilizarii reproducerii sau indicarea materialului care urmeaza sa cuprinda reproducerea solicitata, daca este cazul, condiţii de difuzare, preţ şi cantitate;
  • numarul şi data facturii prin care a fost achiziţionat standardul sau publicaţia;

(2) - Solicitarile prevazute la alin. (1) se înregistreaza şi în termen de 3 zile lucratoare se soluţioneaza.

(3) - ASRO îşi rezerva dreptul de a refuza acordarea licenţei de reproducere fara a indica motivele care au stat la baza refuzului.

Art. 5 - (1) Licenţa pentru reproducerea, în tot sau în parte, a standardelor naţionale şi/sau a publicaţiilor ASRO va putea fi acordata contra cost sau cu titlu gratuit.

(2) Acordarea licenţei de reproducere cu titlu gratuit se poate face în urmatoarele cazuri:

- reproducerea unor pasaje din standarde în cuprinsul actelor normative emise de instituţiile cu atribuţii de reglementare din România;

- reproducerea unor pasaje din standarde în cuprinsul unor proceduri interne, care nu sunt destinate publicului larg;

- alte cazuri.

Art. 6 - (1) Licenţele sunt individuale, privesc strict reproducerea autorizata şi se înregistreaza în Registrul Licenţelor ASRO. Ele cuprind un numar de licenţa, comunicat de ASRO. În cazul reproducerilor integrale de standarde numarul de licenţa va fi înscris în clar pe copia autorizata, alaturi de sintagma "uz intern" şi numele persoanei fizice/juridice solicitante.

(2) Preţul unei licenţe de reproducere este de - 30% din preţul standardului achiziţionat pentru copia efectuata de persoana fizica/juridica solicitanta;

- 40% din preţul standardului achiziţionat pentru copia efectuata de ASRO la solicitarea unei persoane fizice/juridice;

- 50% din preţul standardului achiziţionat pentru copia efectuata, fara acordul expres al ASRO, pâna la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri

Art. 7 - (1) Este interzisa utilizarea reproducerilor de standarde, chiar şi autorizate, în cadrul activitaţilor care presupun relaţia directa cu publicul, în special acele activitaţi care, întemeindu-se pe principiile încrederii şi transparenţei, se bazeaza pe standarde ca documente controlate de referinţa. Printre acestea se numara activitaţile din domeniul evaluarii conformitaţii, acreditarii şi certificarii.

(2) ASRO va putea autoriza, prin acorduri de licenţa, în condiţiile prezentei hotarâri, efectuarea unui numar limitat de reproduceri ale standardelor achiziţionate, care vor putea fi utilizate în cadrul cursurilor, fara posibilitatea distribuirii acestora catre participanţii la curs.

Art. 8 - (1) Având în vedere prevederile prezentei hotarâri, solicitarile prevazute la art. 1 vor fi analizate de la caz la caz, putând fi adoptate soluţii diferenţiate de plata a drepturilor de autor.

(2) Licenţa de reproducere a standardelor naţionale sau a publicaţiilor ASRO, în tot sau în parte, în cadrul unor publicaţii va cuprinde elementele prevazute la art. 4, precum şi urmatoarele obligaţii în sarcina solicitantului:

a) reproducerile de pasaje vor fi încadrate de ghilimele şi vor avea caractere italice;

b) de fiecare data se va menţiona sursa reproducerii (numarul şi denumirea standardului naţional sau a publicaţiei ASRO);

c) materialul/documentul care cuprinde reproducerea standardului naţional sau a publicaţiei ASRO va avea inserat în mod vizibil urmatorul text : "Aceasta reproducere a fost facuta cu acordul Asociaţiei de Standardizare din România - Acord de Licenţa nr. ............. din ...............................".

d) un exemplar din publicaţie va fi remis catre ASRO.

(3) Licenţele de reproducere acordate de ASRO vor purta un numar de înregistrare, semnatura Directorului Direcţiei Publicaţii, semnatura Administratorului Drepturilor de Autor şi ştampila ASRO.

(4) ASRO nu poarta raspunderea pentru efectele reproducerilor autorizate de standarde naţionale sau publicaţii ale ASRO în cuprinsul unei alte publicaţii.

Art. 9 - (1) În cazul solicitarilor pentru traducerea standardelor naţionale şi/sau a publicaţiilor ASRO, solicitantului i se va recomanda sa apeleze la serviciul de traduceri al ASRO.

(2) Orice traducere a standardelor naţionale şi/sau a publicaţiilor ASRO realizata fara acordul ASRO şi facuta publica (în cadrul unui curs sau prin publicare ori prin utilizarea în cadrul unei relaţii contractuale, cum ar fi cea stabilita prin circulaţia marfurilor sau cele din sfera evaluarii conformitaţii ) constituie o încalcare a drepturilor de autor ale ASRO şi se sancţioneaza potrivit reglementarilor legale în vigoare.

(3) Traducerea neautorizata facuta pentru uz intern nu poate angaja în vreun fel responsabilitatea ASRO.

Art. 10 - Orice autorizare a difuzarii de standarde naţionale şi/sau publicaţii ale ASRO constituie obiectul unui contract distinct.

Art. 11 - (1) Depaşirea limitelor utilizarii standardelor naţionale şi/sau a publicaţiilor ASRO prevazute în legislaţia în vigoare şi în prezenta hotarâre constituie o încalcare a drepturilor de autor ale ASRO, aplicându-se în mod corespunzator sancţiunile prevazute de lege.

(2) În cazurile prevazute la alin. 1 ASRO poate aplica sancţiuni complementare angajaţilor sai, membrilor ASRO (persoane fizice, persoane juridice, autoritaţi publice), precum şi membrilor comitetelor tehnice.

În funcţie de gravitatea încalcarii aceste sancţiuni se pot constitui în:

- sancţiuni disciplinare aplicate angajaţilor ASRO;

- retragerea avantajelor financiare acordate membrilor ASRO pentru o anumita perioada;

- retragerea calitaţii de membru al ASRO;

- retragerea calitaţii de membru, secretar sau preşedinte al comitetului tehnic.



Ultima actualizare
: 13-sep-07