Comitetul de Evaluare a Conformităţii - ROCASCO - Prezentare

Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii - ROCASCO

1          Informaţii generale

ROCASCO este comitetul român corespunzător la nivel naţional cu comitetul ISO CASCO. A fost înfiinţat în anul 1992 în cadrul Institutului Român de Standardizare (IRS), având ca domeniu de activitate “stabilirea mijloacelor de evaluare a conformităţii sistemelor calităţii, produselor, proceselor şi serviciilor faţă de standarde sau alte specificaţii tehnice de referinţă, în vederea promovării unor sisteme unitare”.

2          Rolul comitetului ROCASCO

Rolul comitetului ROCASCO este de a constitui la nivel naţional o structură similară comitetului ISO CASCO şi care să asigure interfaţa între organismul naţional de standardizare (ASRO) şi acest comitet al Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO).
Printr-o Hotărâre a Consiliului Director al ASRO, referitoare la organizarea activităţii de standardizare în domeniul evaluării conformităţii, s-au stabilit următoarele:
- elaborarea tuturor standardelor referitoare la asigurarea calităţii se realizează în cadrul         CT 56 Managementul calităţii şi asigurarea calităţii;
- comitetul ROCASCO asigură interfaţa cu comitetul CASCO, analizând documentele elaborate şi stabilind punctele de vedere care se transmit la ISO CASCO. Pentru standardele ISO din seria 17000 sau pentru ghidurile ISO care au echivalent standarde din seria EN 45000, un exemplar din documentele CASCO se va transmite de către ROCASCO şi secretariatului CT 56, punctul de vedere urmând a fi stabilit prin acord între CT 56 şi ROCASCO.

3          Organizare şi funcţionare

Comitetul ROCASCO este organizat şi funcţionează în conformitate cu prevederile standardului metodoilogic
SR 10000-3:2004Principiile şi metodologia standardizării Partea 3: Structura şi modul de lucru ale comitetelor tehnice, cu politica şi obiectivele sale proprii şi pe baza programelor anuale de activitate.
Componenţa iniţială a comitetului şi orice modificări ulterioare se aprobă de ASRO.

3.1       Obligaţiile membrilor

- participarea regulată şi activă la şedinţe şi la lucrările realizate prin corespondenţă;
- susţinerea în cadrul comitetului a punctului de vedere al instituţiei pe care o reprezintă, stabilit prin consultarea compartimentelor din unitatea respectivă;
- informarea instituţiei pe care ol reprezintă asupra lucrărilor din cadrul comitetului;
- informarea comitetului asupra modificărilor considerate necesare menţinerii în actualitate a unui standard;
- iniţierea de propuneri referitoare la standarde noi sau revizuirea celor existente.

3.2       Posibilitatea înlocuirii sau excluderii unui membru al comitetului

Comitetul poate solicita înlocuirea unui membru al său din următoarele motive:
- o abatere semnificativă de la obligaţiile stabilite;
- orice activitate care dăunează lucrărilor comitetului;
- orice activitate care aduce, sau are intenţia să aducă, prejudicii comitetului, oricărui membru al său sau ASRO;
- orice implicare prin care un punct de vedere tehnic personal este prezentat public ca un punct de vedere al comitetului;
- absenţa sistematică de la şedinţe;
- lipsa de participare la lucrările comitetului.
Oricare membru al comitetului care a încălcat regulile referitoare la circulaţia documentelor sau a divulgat date sau discuţii din cadrul comitetului este pasibil de excludere, pe baza hotărârii ASRO.

3.3       Reguli referitoare la funcţionarea comitetului

Lucrările comitetului trebuie să asigure respectarea interesului naţional, să ţină seama de toate punctele de vedere importante şi să se asigure, prin anchetele efectuate, că fiecare standard român precum şi toate celelalte lucrări elaborate se bazează pe un ansamblu de opinii de autoritate.
Comitetul răspunde de toate proiectele şi de toate celelalte lucrări elaborate.
Comitetul trebuie să ţină seama de toate lucrările ISO/IEC şi CEN/CENELEC/ETSI din domeniul său de activitate precum şi de toate lucrările referitoare la subiecte conexe efectuate de alte comitete tehnice.
Examinarea proiectelor în diferite faze trebuie să se realizeze, de regulă, prin corespondenţă şi numai dacă este necesar, să se convoace şedinţe de discutare pentru obţinerea consensului.
Şedinţele comitetului se ţin, de regulă, la sediul unităţii în cadrul căreia funcţionează secretariatul.

3.4       Circulaţia documentelor

Toate documentele sunt difuzate de secretar, de regulă în format electronic, tuturor membrilor, preşedintelui şi reprezentantului ASRO şi sunt destinate exclusiv acestora. Documentele trebuie adresate nominal şi nu pot fi făcute publice sau utilizate în alte scopuri decât pentru lucrările comitetului.
Proiectele de standarde sau alte documente internaţionale se primesc de ASRO prin reprezentantul său în comitet şi sunt transmise secretarului ROCASCO. Acesta le retransmite membrilor şi centralizează voturile şi comentariile, înaintând reprezentantului ASRO propunerea de vot şi sinteza observaţiilor. Observaţiile la documentele ISO CASCO se redactează în limba engleză. ASRO transmite votul şi comentariile sale organismului internaţional.

3.5       Participarea la standardizarea internaţională

Propunerile de proiecte noi sunt primite de ASRO de la organizaţiile internaţionale sau europene şi sunt transmise comitetului ROCASCO care, pe baza evaluării şi luării în considerare a avantajelor pentru România, recomandă, după caz:
- votul pentru sau împotriva adăugării temei în programul comitetului tehnic internaţional;
- participarea sau nu la lucrări.
ASRO votează pe baza recomandării comitetului.
Temele referitoare la proiectele noi, incluse în programele comitetelor tehnice internaţionale la care România a anunţat intenţia de participare la lucrări, sunt înscrise în programul comitetului ROCASCO având termenele stabilite pe plan internaţional.

Pentru obţinerea versiunii române, textul unui document internaţional elaborat de ISO/CASCO este tradus de o persoană stabilită de comitet, cu acordul ASRO, conform standardului metodologic de referinţă SR 10000-8:2004 Principiile şi metodologia standardizării. Partea 8: Adoptarea standardelor internaţionale ca standarde române.
Versiunea română trebuie redactată în format electronic conform SR 10000-6:2004 Principiile şi metodologia standardizării. Partea 6: Reguli pentru structura şi redactarea standardelor.
Traducerea se examinează în cadrul unei şedinţe de lucru, de membrii comitetului, care fac observaţii reprezentând punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă. În urma şedinţei textul modificat este definitivat de secretarul ROCASCO, care întocmeşte un dosar şi îl înaintează către ASRO pentru aprobare.

4          Politica şi obiectivele ROCASCO

4.1       Politica

În vederea îndeplinirii rolului său, comitetul ROCASCO asigură la nivel naţional compatibilitatea cu ISO/CASCO, respectiv cu politica şi obiectivele acestuia, contribuind activ la armonizarea internaţională a activităţilor de evaluare a conformităţii şi acceptarea la nivel mondial a rezultatelor acestora.
ROCASCO fundamentează şi elaborează politica ASRO de dezvoltare a sistemului naţional de evaluare a conformităţii şi de promovare a recunoaşterii acestuia la nivel internaţional.
ROCASCO aplică la nivel naţional politicile ISO/CASCO referitoare la:
- includerea de referinţe la cerinţele sistemelor de management al calităţii în standardele elaborate, cu respectarea Directivelor ISO/IEC, Partea 2;
- elementele comune în standardele CASCO;
- neproliferarea unor prevederi sectoriale inutile ale evaluării conformităţii.
ROCASCO participă la elaborarea documentelor referitoare la principiile şi practica evaluării conformităţii, la promovarea aplicării acestora şi asigură monitorizarea la nivel naţional a feedback-ului pieţei referitor la utilizarea documentelor atât de către autorităţile publice cu atribuţii de reglementare cât şi de operatorii economici.
Comitetul ROCASCO colaborează cu comitetele tehnice de standardizare ale ASRO care elaborează documente conexe evaluării conformităţii în scopul asigurării coerenţei în utilizarea terminologiei specifice.

4.2       Obiective

Obiectivele generale ale Comitetului pentru Evaluarea Conformităţii sunt:

- studierea practicii la nivel naţional a evaluării conformităţii produselor, proceselor, serviciilor şi sistemelor de management faţă de documentele de referinţă;
- evaluarea gradului de cunoaştere şi de aplicare la nivel naţional a documentelor elaborate de ISO CASCO, relevante pentru activităţile de reglementare şi de evaluare a conformităţii;
- elaborarea versiunilor în limba română a ghidurilor internaţionale relevante pentru practica încercărilor, inspecţiei şi certificării produselor, proceselor şi serviciilor, pentru evaluarea sistemelor de management, a laboratoarelor de încercări, a organismelor de inspecţie, a organismelor de certificare şi pentru funcţionarea şi acceptarea acestora;
- promovarea recunoaşterii mutuale şi a acceptării sistemului naţional de evaluare a conformităţii;
- promovarea utilizării corespunzătoare a standardelor internaţionale de încercări, inspecţie, certificare, evaluare şi scopuri conexe.



Ultima actualizare
: 12-sep-07