BIROUL MĂRCI DE CONFORMITATE (ASRO BMC) Cadru Organizatoric

Conformitatea semnifica respectarea cerintelor transpuse într-un standard sau document normativ. Evaluarea conformitatii sustinuta de documente adecvate, reprezinta o necesitate, atât pentru producatorii care doresc sa acceada pe noi piete cât si pentru consumatorii care trebuie sa decida care sunt produsele cele mai adecvate scopului de utilizare.

Daca sunteti în cautarea unui organism de certificare a conformitatii produselor care sa va permita economisirea timpului si banilor, îl puteti gasi la ASRO.

ASRO BMC, organism independent de terţă parte, asigurând imparţialitatea, este în măsură să certifice produsele pe baza referenţialelor pe care ASRO le gestionează: Standardele române.

ASRO BMC aduce la aceeaşi masă "parţile interesate" în problemele calitatii - producatori, utilizatori, autorităţi publice - pentru a găsi soluţii comune. Această abordare permite ca schemele de certificare utilizate de ASRO să ia în considerare atât aspecte generale, cât şi cerinţe specifice

Standardele reprezinta un factor organizaţional vital în controlul dezvoltarii tehnologiei, în special în domeniul securităţii, sănătăţii, protecţiei mediului şi consumatorului. Standardele au un impact important în economie şi, mai ales, conduc la eliminarea barierelor din calea comerţului.

ASRO promovează utilizarea standardelor prin activităţile din domeniul evaluării conformităţii.

ASRO BMC acordă marcile de conformitate SR/SR-S în urma unui proces de certificare desfăşurat pe baza procedurilor proprii, proceduri care respectă cerinţele standardului SR EN 45011 - Cerinţe generale pentru organismele care efectueaza certificarea produselor.

Evaluarea conformitatii în raport cu cerinţele standardelor este efectuata de către experţi având o înaltă calificare profesională. Încercarea produselor se realizeaza în laboratoare acreditate de RENAR sau evaluate de ASRO BMC pe baza unei proceduri proprii.

Obţinerea mărcii SR/SR-S vă permite recunoasterea performantelor produselor dumneavoastra pentru:

-a consolida încrederea clientilor dumneavoastra,

-a va remarca printre concurentii dumneavoastra,

-a câstiga un plus de competitivitate, vânzând mai bine,

-a va îmbunatati imaginea,

-a va facilita circulatia produselor pe piata cu respectarea cerintelor legale si ale clientilor dumneavoastra.



Ultima actualizare
:
17-mar-08