Conferinţa Naţională
Ziua Mondială a Standardizării

În fiecare an toţi cei implicaţi în activitatea de standardizare – experţi ai organismelor naţionale de standardizare, specialişti din cadrul comitetelor tehnice de standardizare, industrie sau simpli utilizatori ai standardelor – sărbătoresc la 14 octombrie Ziua Mondială a Standardizării, ocazie cu care se celebrează şi munca miilor de specialişti care şi-au oferit timpul şi experienţa pentru realizarea standardelor internaţionale, europene sau naţionale.

Data de 14 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în anul 1946 delegaţi din 25 de ţări s-au reunit la Londra, pentru prima oară, şi au decis crearea unui organism internaţional dedicat coordonării şi unificării elaborării standardelor. Organizaţia Internaţională a Standardizării (ISO) a fost înfiinţată oficial un an mai târziu, în 1947 şi la îndemnul unui preşedinte al ISO prima Zi Mondială a Standardizării a fost celebrată în 14 octombrie 1970.

Începând cu acea zi spiritul de colaborare întruchipat de Ziua Standardizării a fost extins prin celebrarea nu numai de către membrii ISO, dar şi de Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI) şi de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU). Obiectivul principal al Zilei Mondiale a Standardizării este creşterea conştientizării importanţei standardizării internaţionale în economia globală şi promovarea rolului standardelor internaţionale în toate sectoarele de activitate.


În fiecare an este aleasă o temă specifică pentru Ziua Mondială a Standardizării de către ISO, CEI şi ITU. Pentru anul 2007, cea de a 37 a aniversare a Zilei standardizării se desfăşoară sub sloganul "STANDARDELE ŞI CETĂŢENII: CONTRIBUŢIA ADUSĂ SOCIETĂŢII(citiţi aici mesajul de Ziua Standardizării trimis de ISO, CEI, ITU).

Pentru acest an, organismul naţional de standardizare din România – ASRO-  în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi-au propus să marcheze Ziua Standardizării prin organizarea pentru prima dată a unei Conferinţe naţionalece va avea loc în perioada 11-12 octombrie la Bucureşti.

Scopul conferinţei este de a crea cadrul pentru dezbateri care să conducă la generarea şi dezvoltarea de idei noi pentru a contribui astfel la armonizarea activităţii naţionale de standardizare cu cea europeană şi internaţională în scopul creşterii competitivităţii economiei naţionale printr-o implementare adecvată a standardelor în societatea românească.

Sunt aşteptaţi toţi specialiştii interesaţi de activitatea de standardizare indiferent de sectorul de activitate, profesori din mediul preuniversitar şi universitar care pot avea un rol deosebit în creşterea conştientizării importanţei standardelor în rândurile elevilor şi studenţilor, cercetători, specialişti din cadrul organismelor de certificare etc.

Sunt aşteptate dezbateri pe cât mai multe aspecte ale activităţii de standardizare: standardizare generală, reglementări şi standarde, metrologie, evaluarea conformitătii, sisteme de management, standardizarea în domeniul electric şi neelectric.

Evenimentul va avea loc, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, strada O. Goga, nr. 2, sectorul 3, Sala Assan, Tronson 1, parter.

Pentru înscrierea cu lucrări pentru prezentare vă rugăm să completaţi formularul aferent după ce aţi citit Programul Conferinţei şi Regulile de tehnoredactare pentru lucrări.

Pentru relaţii suplimentare.

Persoane de contact:
Răzvan Bucur - redactor
e-mail: razvan.bucur@asro.ro
telefon: 021 – 316 89 72

Adina Hategan – expert imagine
e-mail: adina.hategan@asro,ro
telefon: 021-316 89 72
mobil: 0745274285

Speranţa Stomff – redactor şef
e-mail: speranta.stomff@asro.ro, editura@asro.ro
telefon: 021-316 99 74, fax: 021-316 08 70
mobil: 0748112142

Alexandru Greabu – director Direcţia Publicaţii
Telefon: 021-316 77 24, fax: 021- 313 55 26

Floarea Iulian –Şef Department Neelectric
Telefon 021-310.17.30

Gabriel Vasiliu – Şef Department Electric
Tefefon 021-310.43.08